Plămădită pe baza însuşirii valorilor spirituale bizantino-slavone, îngemănate cu creaţia populară autohtonă (balade istorice, legende, cîntece de vitejie, doine, iconografie, pictură murală, arhitectură de cult), cultura moldovenească multiseculară a exprimat şi exprimă felul de a fi al băştinaşilor dintre Carpaţi şi Nistru. Istoria scrisă ‒ letopiseţele, tradiţiile, datinile, modul de viaţă au prefigurat şi au statornicit conştiinţa de sine naţională a comunităţii etnice, care s-a numit pe sine încă din veacul XIII şi a fost numită de alte popoare moldoveni.
Toate acestea în ansamblu confirmă axioma că un popor se afirmă şi prin cultura sa. Realizările culturale ale poporului moldovenesc pe parcursul a 700 de ani confirmă acest adevăr.
«Originalitatea culturii moldoveneşti din secolul al XV-lea, în înţelesul unei sinteze creatoare, este astăzi recunoscută de toţi cercetătorii epocii medievale.
Afirmată, mai întîi în domeniul artei, în arhitectură, dar şi în pictură, unde moştenirea ajunsă pînă la noi este mult mai modestă, ca şi în artele «minore», care, dimpotrivă, ne-au lăsat strălucite dovezi ‒ în ţesături preţioase sau în miniaturile codicelor manuscrise ‒ de iscusinţa meşterilor moldoveni (Vezi Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare. Bucureşti, 1958), această originalitate a fost confirmată nu demult şi acolo unde ne aşteptam mai puţin s-o aflăm: în domeniul literaturii slave date la lumină pe pămîntul Moldovei» (Alexandru Elian. Moldova şi Bizanţul în secolul al XV-lea//Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare. Bucureşti, 1964. P. 97). S-o luăm de la începuturi…
Gavriil Uric (Gavriil de la Neamţu) copiază la 1429 pentru Alexandru cel Bun splendidul Tetraevanghel cu miniaturi, păstrat astăzi la Biblioteca Bodleiana din Oxford. Această operă de artă de mare valoare pune bazele şi afirmă plenar, de acum la începutul veacului al XV-lea, şcoala moldovenească de miniatură, care a dat civilizaţiei vestitul izvod moldovenesc – model de scriere slavonă cunoscut în Europa.
În 1477 – 1478a fost executat acoperămîntul de mormînt al Mariei de Mangop, capodoperă a broderiei medievale moldoveneşti (Muzeul mănăstirii Putna).
Ştefan al III-lea cel Mare, domnitorul Moldovei, închină, la 1500, mănăstirii Zografu de la Athos un steag, reprezentînd pe sf.Gheorghe aşezat pe tron, ţinînd spada de mîner, zdrobeşte sub picioare balaurul cu trei capete. Fondul steagului este roşu ‒ deschis. Imaginea este brodată cu fir de aur, de argint şi de mătase pe fond de atlas roşu. (Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, 1958).
La 1530 Petru Rareş porunceşte să se zugrăvească biserica sf.Gheorghe din Hîrlău. Treptat au fost zugrăvite bisericile sf.Dumitru şi sf.Gheorghe – ambele din Suceava, biserica mănăstirii Humor (zidită în 1529 şi decorată în 1535), biserica mănăstirii Moldoviţa (1537), biserica sf.Gheorghe din Voroneţ, biserica mănăstirii Arbore – toate împreună alcătuind o inovaţie creatoare a vremii lui Petru Rareş.
«Pictura exterioară a cunoscut numai în Moldova adevărata şi cuprinzătoarea sa dezvoltare, devenind o categorie estetică de valoare universală…». Nu întîmplător cercetătorul polon I.Strygowskii constata: «ceva asemănător nu ne oferă o a doua ţară în lume» (S.Ulea, 1968).
Vasilie Stati, cartea ”Moldova și moldoveni”
istoria și filologia moldovenească 