”Moldovenii nu-s români!” III. LIMBA MOLDOVENEASCĂ

«Veşnicia noastră – grai moldovenesc»

Pornind de la realitatea, că «Limba la nivelul conştiinţei primare, la nivel de autostereotip al etnosului, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor, este cel mai însemnat, cel mai timpuriu însuşit indice şi determinant al etnosului» (S.Arutiunov. P. 44), socotim firesc, ba chiar necesar, în contextul demonstrării vechimii şi continuităţii multiseculare a etnonimului moldoveni, să urmărim dăinuirea în istorie a glotonimului limba moldovenească – semn identificator fundamental al naţiunii moldoveneşti.

Eposul patriotic moldovenesc cuprinde şi subiecte din perioade străvechi, din veacurile XIV ‒ XV, confirmînd stagiul istoric multisecular nu numai al etnonimului moldovan, dar şi al denumirii limba moldovenească. «Un caz concret oferă cîntecul eroic Gruia (Ioviţă) şi fata cadiului», în care eroii

Trei voinici ardelerînd,

Pe cai murgi ‒ încălecînd

……………………………………

Din gură moldoveneşti…

Astfel avem încă o dovadă de netăgăduit, că moldovenii de acum în zorii istoriei lor, în veacurile XIV ‒ XV îşi numeau graiul matern limba moldovenească (Eposul eroic, 1983. P. 28, 185).

16 septembrie 1485. «Ex valachico in latinum…».În nota anexată la Tratatul moldo-polon, semnat la această dată, se precizează: «haec inscripcio ex valachico in latinum versa est, sed rex ruthenica lingua scriptam accepit» ‒ «Ceea ce înseamnă că textul latinesc al tratatului din 1485 a fost tradus moldoveneşte» (evidenţiere I.Bogdan. Documentele lui Ştefan cel Mare, II, 1913. Pag. 373). Termenul «limba rumînească» încă nu exista.

Traducerea valachico ‒ limba moldovenească de către un grămătic polon în acea vreme nu ar trebui să mire pe nimeni. După cum a constatat istoricul român P.Panaitescu, cercetător notoriu al relaţiilor moldo-polone, în Polonia «Prin Valachia se înţelegea pe atunci (sec. XIV ‒ XVI) numai Moldova» (P.Panaitescu. Interpretări româneşti, 1994. P. 85).

Academicianul O.Densusianu, fiind de acord cu această intrepretare a lui I.Bogdan, afirmă: «Asemenea încercări au fost izolate» (Istoria limbii române, 1938 (1961), II. Pag.9). Reproducînd nota în limba latină, academicianul N.Corlăteanu o traduce: «Acest act a fost tălmăcit din latină în moldoveneşte, dar regele l-a primit în limba slavonă» (1986). A sprijinit acest punct de vedere şi academicianul Sextil Puşcariu: «Întîia urmă databilă despre întrebuinţarea limbii «româneşti» (corect: moldoveneşti, căci termenul «limba română» la acea dată nu exista) în scris e din anul 1484 (corect: 1485). E vorba despre jurămîntul omagial pe care Ştefan cel Mare îl făcu regelui Poloniei Cazimir şi despre care se spune: «haec inscripcio ex valachico in latinum versa est» (Istoria literaturii române. Epoca veche, 1930. Pag. 61). «Aşa e scris. Ce să fac?», cum ar constata criticul E.Lungu. «Să fim serioşi» ‒ cum ne îndeamnă un scriitor nu mai puţin notoriu. Aceste constatări istorico-lingvistice au fost depistate de savanţi români, au fost traduse şi examinate de istorici şi lingvişti români, competenţa şi autoritatea cărora nu poate fi pusă la îndoială.

11 martie 1532. Un autor german, Nicolas Pfluger, scria din Polonia, că «un oarecare doctor (= om învăţat) din Moldova, care nu vorbeşte nemţeşte, ci latina şi polona, a venit la Wittemberg, vrînd să se îngrijească de tipărirea celor patru evanghelii şi a (epistolelor) lui Pavel în limba moldovenească («româneasca» nu exista la acea dată), polonă şi germană…». «Se afla deci o traducere moldovenească a «evangheliei» şi «epistolelor». (P.Panaitescu. Începuturile şi biruinţa scrisului… 1965. P. 119 ‒ 120).

«Impressione cathechismi valachici» ‒ tipărirea catehismului valah în Ungaria (Transilvania) se documentează la 1544. Despre acelaşi catehism valah tradus în Transilvania (Ungaria) aflăm dintr-o scrisoare din 1546: «Translatus est cathechismus in linguam walachicam atquae impressus Cibini…» (S-a tradus catehismul în limba valahă şi s-a tipărit la Sibiu…). (P.Panaitescu. Începuturile şi biruinţa scrisului… 1965. Pag. 121).

Mijlocul veacului al XVI-lea. Se înmulţesc scrierile religioase în limba moldovenească, care, din această perioadă – domnia Lăpuşnenilor – pătrunde în actele oficiale. De atunci avem ştiri despre o «carte ce se cheamă Păucenie dintru Păuceniile lui Alexandru vodă din Ţara Moldovei». «A existat deci în Moldova o veche traducere a Cazaniilor, traducere patronată de domn» (P.Panaitescu, 1965).

Din veacul al XVI-lea (1571 – 1590) moldovenii au 7 (şapte!) acte originale moldoveneşti.

31 ianuarie 1572 (domnia lui Bogdan Lăpuşneanu). Primul text datat scris moldoveneşte, păstrat pînă în zilele noastre: «Adică eu Tănasii, sin Coceaga, scrii şi mărturisăscu cu cist zapis al miu, cum am dăruet a mi dreptă ocină şi moşii ci am la ţinutul Fălciiului, la sat la Ţăpini, pi apa Sărăţii, în aciasta moşii a părinţilor mii au fostu ş’o am dăroitu dumisali vătavului Golăi, să hii dumisali driaptă moşii, dumisali şi giupîneasăi dumisali. Şi o am dăruit-o dinainte şoltuzului, lui Ivan di Vasluiu şi denainte Ursului Prepeliţă şi Cuz morariul şi Niculci sin Bărcan din Nicorişti di Gios şi Ion di Curăţăşti şi dinainte acistor oamini am dat acia moşii. Di acmu înainti nime să nu aibă a să amistica din ruda me. Pintru cridinţa am pus picete să hie de cridinţă. Însă a me parti ci să va alegi. Let 7080 (1572) Ghenarie 31. Tănas sin Cociaga. Cuzu. Ursul Prepeliţi. Pricup. Ion Curăţeşti. Niculci ot Nicoreşti. Şi eu Todiraşco pîrcălab pisal. Şi eu Gligorii şol. di m’am prilijit la aciastă tocmală. Şi Pavăl Cuz am fost».

Pe verso: «Tănas Cociaga pentru moşii din Ţăpeni şi pentru moşii ot Budeşti să ştie parte fămei lui». Documente privind Istoria României. Veacul XVI. A.Moldova (DIR).

1582 ‒ 1591. «Afară de traducerea moldovenească a Evangheliei din 1532, cărţi religioase în limba ţării au circuit liber. În biblioteca lui Petru Şchiopul, adusă cu el în Tirol, se afla şi Psaltirea lui David, tradusă din slavonă în limba moldovenească ‒ aus den slavonischen in die moldavische Sprasche gezogen (P.Panaitescu, 1965).

25 noiembrie 1588. Primul lexicon moldovenesc. Petru Şchiopul, domnitorul Moldovei, scrie pagina întîia: «Cice catastih dela mănăstire dela Galata, sî sî ştie de veşmintele beserecei şi de argintu, şi de covoare, şi de bani, şi de cai, şi de carî, şi de tot dobitocul, şi de toate bucatele, căndu au fos egumenu Anastasie de şʼau dat sama lui Caraghiuzăl stolnicu şi toate aiestea sʼau dat la măna dechiiului:…» (Urmează vreo 500 de cuvinte) (DIR. Veacul XVI. A. Moldova).

1591. «Nomina populorum qui illirica locuuntur lingua, ordine alphabetico dispozita: … carintii…, dalmatae…, istri…, moldaui…» (Angello Rocca. Commentario variarum artium. Appendix Bibliotecae Vaticanae. Roma, 1591. Pag.338).

1591. Istoricul francez Jacques-Auguste Thuanus precizează în Historia… sa: «vulg nominant Ioan, nec absurde, et lingua moldavorum convenientur» = «de obicei numesc neplăcut Ioan, dar, pe de altă parte, în corespundere cu limba moldovenilor».

1630 ‒ 1631. Primul istoric moldovan de limbă moldovenească, Eustratie, logofăt al treilea, alcătuieşte Letopiseţul Moldovenesc (pierdut). Urmaşul său Gr.Ureche atît de des face referiri la Letopiseţul Moldovenesc al lui Eustratie, încît acesta poate fi socotit coautor al Letopiseţului Ţării Moldovei. Letopiseţul Moldovenesc al lui Eustratie este larg folosit de Miron Costin la scrierea Poemei polone, cînd e vorba «Despre al doilea descălecat».

1635. Grigore Ureche pentru prima dată în istoria culturii şi ştiinţei moldoveneşti scrie primul tratat filologic despre limba moldovenească în limba moldovenească: capitolul Despre limba noastră moldovenească.

Buchui chirilice în care a fost scrisă Cazania lui Varlaam (1643)

1643. Mitropolitul Varlaam editează la Iaşi «prima carte moldovenească (evidenţiere C.C.Giurescu), vestita Cazanie, tradusă din limba slavonă».

1673. Mitropolitul Moldovei Dosoftei tipăreşte Творение Мирона Пречестного дворника великого Нижней Земли (Compunerea lui Miron Costin, preacinstitul mare vornic al Ţării de Jos) ‒ versuri despre începutul neamului în care numai titlul este în limba slavonă, textul fiind în limba moldovenească: «Neamul ţării Moldovei de unde să dăradză?». Asfel de creaţii în Valahia nu există.

1719. Misionarul Silvestro Amelio alcătuieşte la Roma Vocabulario italiano-moldavo.

1766. Domnitorul Moldovei Grigore Ghica semnează o gramotă cu privire la şcoli: Chişinăul era inclus în lista celor 23 de localităţi, în care urma să se deschidă şcoli, în care să fie «cîte un dacăl de limbă moldovenească» (A.Eşanu. Şcoala domnească la Chişinău… 1993).

13 ianuarie 1787. «Am fost la Propaganda. Acolo în prezenţa a trei cardihali şi a unui mare auditoriu… apărură, pe rînd, ca treizeci de seminarişti, recitind poezii scurte, fiecare după limba lui maternă (seiner Landessprache): turcă, moldovenească (moldauisch), elenă, persană, arabă, armeană…» (I.W.Goethe. Călătorie în Italia).

24 mai 1803. Domnul Moldovei Al.Moruzi emite un hrisov, prin care se dispunea deschiderea la Chişinău a unei şcoli «de limba elinească şi moldovenească». Se concretiza: «Voim ca dascălul limbii moldoveneşti să fie scriitoriu bun şi cîntăret, ca ucenicii să înveţe şi acestea».

Vasile Stati, cartea ”Moldovenii nu-s români!”

va continua