În cronicile muntene (1690 – 1729) ţara de la sud de Carpaţi este numită ba Valahia, ba Ungrovlahia, ba Ţara rumînească, dar, mai ales, Ţara Muntenească, iar trăitorii ei sînt nominalizaţi valahi, munteni, uneori rumîni…
Letopiseţele de bază ‒ de fapt unicele, cele mai însemnate din toate cele şase ‒ cronici muntene: Letopiseţul cantacuzinesc şi Cronica lui Radu Popescu au fost tipărite pentru prima dată abia în anul 1845 (Gabriel Ştrempel, 1993). Pînă atunci lumea intelectuală sud-carpatică s-a folosit aproape un secol de «mai bogata creaţie istorică moldovenească» (Gabriel Ştrempel, 1993).
Pe la 1722, în tot cazul, pînă la 1727, istoricul moldovan Axinte Uricariul pe baza istoriilor Moldovei, scrise moldoveneşte, de la Dragoş vodă pînă la 1626, folosind şi Letopiseţul cantacuzinesc, Istoriile lui Radu Popescu pentru Valahia, alcătuieşte Letopiseţul Ţării romîneşti şi al Ţării Moldovei.., cunoscut mai mult cu titlul romînizat Cronica paralelă a Ţării rumîneşti şi a Moldovei.
Această lucrare, excepţională în felul ei, este extrem de instructivă (şi ilustrativă) pentru realităţile etnice şi politico-geografice vizînd ţara de la sud de Carpaţi şi Moldova, ţara dintre Carpaţi şi Nistru.
Această cronică, generalizînd tabloul real etnic, istoric şi politico-geografic privind evoluţia denumirilor ţării sud-carpatice, confirmă caracterul stabil, constant de-a lungul secolelor al numelui Moldova, al etnonimului moldoveni.
Această lucrare fără pereche în istoriografia europeană demonstrează, fără putinţă de îndoială, ceea ce se ştia din veacul XIV: «Moldovenii NU NUMAI CĂ AU AVUT STATUL LOR ŞI ISTORIA LOR DISTINCTĂ, dar nici nu şi-au spus «romîni», ci MOLDOVENI» (L.Boia, 2002).
Cronica paralelă, 1727
(1290/1352 – 1626)
| Denumiri de ţări (menţiuni) | |
| Ţara de la est de Carpaţi (212 pag.) | Ţara de la sud de Carpaţi (63 pag.) |
| Moldova, Moldavia, Ţara Moldovei 191 | Ţara Muntenească – 87 Valahia – 26 Ţara Rumînească – 29 Ungrovlahia – 1 |
| Numele locuitorilor | |
| Moldoveni – 69 Boieri moldoveni – 3 | Munteni – 21 Domn muntenesc – 28 Boiari munteneşti – 2 Rumîn – 1 |
S u r s a : Letopiseţul Ţării Rumîneşti şi a Ţării Moldovei… adunate den multe letopiseţe şi alcătuit de Axinte Uricariul la 1722 – 1727, cunoscut cu titlul de Cronica paralelă a Ţării Rumîneşti şi a Moldovei. Bucureşti, 1993. P. 1 – 374.
Ideea de neam, Patrie şi limbă la modoveni
Una cum tota Patria nostra.
Dimpreună cu toată Patria noastră.
Ştefan al III-lea cel Mare. Iaşi, 12 iulie 1475
Subliniind însemnătatea covîrşitoare a valorilor culturale create de moldoveni de-a lungul veacurilor pentru păstrarea lor ca naţiune, academicianul Şt.Ciobanu accentua într-o lucrare apărută în 1941: «Conştiinţa naţională n-a încetat niciodată să trăiască în inima poporului moldovan din Basarabia… Mărturiile vizibile ale vechimii culturii moldoveneşti erau prea puternice pentru a nu aminti moldovenilor originea şi trecutul lor. Ruinile impunătoare ale cetăţilor şi vechilor oraşe, ale Vechiului Orhei, ale Lăpuşnei, ale Ţeţinei etc, marele număr de mănăstiri (în momentul anexării existau în Basarabia 12 mănăstiri, 13 schituri), din care unele întemeiate în secolul XV, ca şi 749 de biserici existente în 1812 în oraşele şi satele basarabene, foarte multe dintre ele construite de voievozii Moldovei, legau conştiinţa poporului de trecutul său. În afara acestor mărturii materiale există, în egală măsură conştiinţa naţională, această cultură spirituală formată din tradiţii, din poezia populară, din obiceiuri şi apoi această vitalitate care îi uimea pe ruşii înşişi».
În Studii asupra trecutului Basarabiei (1923) istoricul moldovan N.Popovschi constata: «Cultura cuprinde toate laturile vieţii, iar viaţa e mult mai largă decît orice activitate culturală. Nu a fost mai puţin bogată chiar şi viaţa moldovenilor basarabeni, cu toate apăsările şi urmările din partea stăpînului oblăduitor. Cea mai superficială ochire află aici o mulţime de fapte şi obiecte foarte preţioase din punct de vedere al culturii şi istoriei naţionale. Acestea le aflăm în arhitectura unor clădiri vechi (biserici şi chiar case particulare), în pictura, în zugrăvirea caselor moldoveneşti, nu mai vorbim de obiceiurile moldoveneşti şi mai cu seamă de limba moldovenească».
Dar pentru a înţelege mai bine soarta moldovenilor, a culturii lor sub ruşi, să recurgem, aşa cum ne sfătuie AI.Boldur, la «încadrarea lor în studiul complet al soartei istorice» a Moldovei de Est. Luînd aminte de observaţia judicioasă a istoricului Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti N.Popovschi formulată în 1931: «E un lucru ştiut că în privinţa trecutului Basarabiei sub oblăduirea rusească circulă la noi, atît în opinia publică cît şi în presă şi chiar în lucrări de ştiinţă multe adevărate născociri». Să vedem, bunăoară, care au fost «măsurile aspre pe linia de graniţă de a întrerupe contactele românilor de pe ambele maluri ale Prutului».
Dacă sub raportul politic şi religios moldovenii dintre Prut şi Nistru îşi îndreaptă toată nădejdea de scăpare în Rusia şi monarhul ei, conştiinţa că Moldova este patria lor, ca ei formează un neam, distinct cu limbă proprie, se manifestă tot atît de puternic.
Aceasta se vedea şi înainte de pacea de la Bucureşti, dar mai ales după ce Prutul deveni hotar.
Într-adevăr, abia după ce moldovenii se simţiră despărţiţi unii de alţii, la cei de pe malul stîng al Prutului se contură mai luminos icoana patriei, se aprinse mai vie dragostea de neam şi limbă.
Fiindcă numai acum văzură moldovenii din dincoace de Prut, că «mult milostivul monarh, care cu pajura puterii sale ni-au scos de supt jugul celor de alt neam, şi ni-au primit subt umbrirea schiptrului său … pentru o fericire ce s-au aşteptat de cătră norodul Moldaviei în curgire de un întreg veac, şi care ni-au învrednicit noi acum a o cîştiga, le pregătia o soartă nouă, pe care ei n-au bănuit-o «în curgire de un întreg veac».
Şi după pilda din trecut a Moldovei, care înţelegea să trăiască «întru starea legiuirilor vechi», moldovenii dintre Prut şi Nistru neîntrerupt afirmau că «norodul Moldaviei din învechita vreme pînă acum au avut legiuire a se judeca de cătră ocîrmuitori, după obiceiurile şi împrejurările patriei lor».
Moldova rămase patria tuturora.
Moldovenii din Basarabia o clipă n-au încetat a se socoti fii ai patriei lor, Moldova: «ne-am îndemnat de-a ne lăsa casăle, părinţii şi rudeniile noastre, şi a năzui în pămîntul acesta alăturat către Rosie, într-o sîngură nădejde, că a noastră patrie fiind şi aceasta, ne vom odihni lăcuind într-însa, aducînd rîvnitoarea noastră supunere schiptrului monarhului Rosiei».
Cînd guvernatorul Harting uneltea la Petersburg ca să umilească pe boierii moldoveni, aceştia cer de la monarh: «ca mitropolitul arhipăstorul nostru, precum au fost de la începutul Moldaviei, să fie şi acum, după cum cap al legii, asămine şi întîiul şăzător şi lucrător al divanului, pentru că această este fire şi legeMoldaviei». Iar în locul guvernatorului uneltitor, boierii pretindeau pe un pămîntean al Moldaviei, din cele mai «întîi familii, cu ispitită ştiinţă şi creştinitate… exelenţie sa domnul gheneral-maior Ilie Filipovici Catargiu, pentru că acest «pămîntean al Moldaviei», susţin boierii, «ştie firea, credinţa şi legiuirile noastre»… Prin numirea acestui «pămîntean al Moldaviei» ca guvernator boierii nu numai că şi-ar fi văzut satisfăcută mîndria prea des zdrobită, dar ei nădăjduiau «ca să poată trage inimile şi a fraţilor noştri, cu înmulţirea lăcuinţii şi a năzuirii cei neîncetate»… de bună seamă spre pravoslavnicul prestol al Rusiei.
Deci din mărturiile vremii rezultă că la cei rămaşi în Basarabia există luminoasă conştiinţa unei patrii, Moldova, a unui norod, moldovenesc, a unei naţii moldoveneşti, a unui neam moldovenesc, şi mai presus decît toate a unei limbi moldoveneşti (L.Boga, 1932).
Vasilie Stati, cartea ”Moldovenii”
istoria și filologia moldovenească 