«Faţă de săracul dialect muntean, limba (…) moldovanului este pe o treaptă superioară. Bine observat într-un moment de echilibru, graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu aşteptat… Într-un cuvînt: sevele limbii vin mai ales din Moldova» (G.Călinescu).
Încă o dată insistăm asupra adevărurilor menţionate anterior:
«Dezbătînd problema epocii în care începe literatura romînă contemporană, istoria noastră literară în mai multe şedinţe sub preşedinţia acad. M.Sadoveanu, Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti a stabilit, că, atît sub raportul conţinutului de idei cît şi ca limbă, literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu scriitorii grupaţi în jurul revistei Dacia literară. În centrul lor se situează M.Kogălniceanu, V.Alecsandri, Al.Russo, C.Negruzzi» – toţi moldoveni, care s-au născut în Moldova, au început a vorbi şi a scrie în dulcea limbă moldovenească. «Limba folosită de aceşti scriitori s-a impus ca limbă a literaturii noastre contemporane, fiindcă are la bază izvorul viu al graiului popular». Din Moldova, evident!
La Congresul VIII de cercetări romanice (Florenţa) faimosul lingvist italian Carlo Tagliavini a demonstrat că «rumîn» cu sens etnic, Rumînia «ţară» nu reflectă starea de conştiinţă a populaţiei sud-carpatice pînă la jumătatea secolului XIX. Şi «rumîn» cu sens etnic, şi Rumînia «ţară» sînt rezultate ale străduinţelor elitei şi propagandei valahe – ale istoricilor, filologilor, politicienilor. «Rumîn» (etnonim), ca şi «Romînia» de astăzi, sînt construcţii recente de origine savantă». În continuare C.Tagliavini reamintea lingviştilor- romanişti, adunaţi la congres: «… Denumirea limba moldovenească nu este o descoperire contemporană; limba moldovenească este o continuare a filonului literaturii vechi moldoveneşti, care, în legătură cu despărţirea politică a Basarabiei, nu a participat la procesul de unificare a limbii romîne, ce s-a încheiat în secolul XIX».1
Referindu-se, pe aceeaşi pagină, la denumirea limbii moldovenilor: moldovenească, молдавский, C.Tagliavini precizează: «Dar nici denumirea nu este o noutate (în istorie şi în lingvistică – V.S.), pentru că folosirea cuvîntului «молдавский» în limba rusă şi «moldovenesc» în limba romînă pentru limba uzuală şi scrisă întotdeauna s-au folosit în Basarabia». Nu numai în «Basarabia», ci în întreaga Moldovă din Carpaţi pînă dincolo de Nistru de-a lungul a 700 de ani!
«Lingviştii, de altfel, ştiu (cu excepţia celor romîni! – V.S.), că una şi aceeaşi limbă în diferite condiţii istorice, politice şi administrative poate căpăta treptat un anumit caracter de sine stătător, de pildă, flamanda şi olandeza». Sau moldoveneasca – glotonim certificat în veacul XIII! şi «romînească» – glotonim impus propagandistic în secolul XIX…
Despre limba moldovenilor s-au scris studii filologice: Despre limba noastră moldovenească de Gr.Ureche (1635); Despre limba moldovenească de Miron Costin (1677); Despre limba moldovenilor şi Despre literele moldovenilor de D.Cantemir (1716)…
În limba moldovenească avem primul act oficial scris la 1571. Din 1581 avem primul Lexicon moldovenesc (Catastihul mănăstirii Galata). Primul dicţionar moldovenesc multilingv a fost alcătuit de N.Milescu Spataru în 1672. La 1719 italianul Silvestro Amelio alcătuieşte Vocabulario italiano-moldavo.
Din Valahia, în această perioadă, nu avem nimic scris despre vreo limbă valahă. Şi mai puţin despre vreo careva «limbă romînă».
Nu puteau moldovenii să rămînă muţi vreo 500 de ani pînă s-ar fi «deşteptat» rumînii ca să le spună cum să-şi numească limba maternă!
Cît ar fi de surprinzător, dar şi presa prorumînească din Chişinău, după zeci de ani de pleftureală a glotonimului «moldovenească» a recunoscut întîetatea, superioritatea istorică a limbii moldoveneşti.2
În Argument la apariţia primului număr al gazetei Glasul Moldovei poetul şi publicistul moldovan din Suceava Eugen Axinte reamintea şi sublinia cu o bărbăţie neaşteptată: «Adevărata hartă a Moldovei este cea moştenită de la strămoşii noştri şi ea cuprinde între fruntarii pe toţi aparţinătorii limbii moldoveneşti».3 După tirajarea acestui adevăr, Glasul Moldovei din Romînia a fost gîtuit.
Respingînd părerile lui W.Tomaschek, care «pretindea că în limba populară «dacoromană» n-ar exista deosebiri dialectale», D.Onciul scria apăsat în 1887: «Anume noi trebuie să distingem următoarele idiomuri dacoromane: 1. În partea sud-vestică…; 2. În regiunile nordice…; 3. Între aceste două…; 4. Avem dialectul răsăritean sau moldovenesc. Forma lui mai înaintată pare să se tragă din dialectul nordic, ca o treaptă mai dezvoltată…».4
Gazeta Glasul Moldovei publică 22.02.2002 poezia poetului moldovan Pavel Starostin Mama limbii romîneşti:
Fie el cît de mirific,
Fie cît de inventiv,
«Adevărul ştiinţific»
Este foarte relativ.
Nicăieri nu sînt pe lume
Două limbi cu – acelaşi nume,
Dar sînt, drept, nu totdeauna,
Două nume pentru una.
Unii zic că e otravă,
Dar cînd stai să te gîndeşti:
Limba veche cea moldavă-i
Mama limbii romîneşti.
Sociolingvistul german K.Bochmann sublinia la 2004 ceea ce se ştie de la A.Meillet: «Adevărul ştiinţific», cît şi «denumirea «corectă» a «limbii romîne» îşi au viclenia/ fătărnicia lor. În cele din urmă, majoritatea vorbitorilor hotărăşte care e numele corect al limbii lor».5
Majoritatea covîrşitoare a moldovenilor îşi numesc limba – moldovenească. Ceea ce spulberă toate frăsuielile despre o născocită şi umflată «criză identitară…».
Spațiul lingvistic moldovenesc. Aici se vorbește moldovenește. Sec. XIV-XXI.
Cînd a apărut expresia «limba romînească»
«Cu timpul termenul valahă (vlahă) a fost raportat numai la limba Munteniei. Pentru limba Moldovei se foloseşte adjectivul moldovenească (limba moldovenească), format cu mult mai înainte de la numirea statului – Moldova. Termenul «romînă/romînească» se va referi la limbă paralel cu denumirea de «valahă», dar mai tîrziu. Încă în anii 30 ai sec. XIX Fr.Diez în Gramatica comparativă a limbilor romanice foloseşte termenul «valahă» (limbă). În prima jumătate a veacului XIX Ia.Ghinculov raporta termenul «valahă» numai la tipul de vorbire muntenească… Termenul «romîn» raportat la limbă capătă o raspîndire largă mai ales după unirea Munteniei cu Moldova de peste Prut şi după arariţia noii denumiri a statului – Romînia». Cum s-a arătat mai sus.
«Expresia «limba romînească» apare în 1838».6
Adverbul moldoveneşte este atestat în creaţia populară moldovenească din sec. XIV.7
Glotonimul limba moldovenească,s-a menţionat, este fixat în izvoare străine: moldausche Sprasche (în Tirol, 1591); de lingua moldavorum – în Istoriile… lui J.–A. de Thou (Franţa, 1591)… Mai tîrziu în Notele de călătorie ale lui Goethe: moldausche Sprasche (1787)… Despre limba moldovenilor s-au scris studii filologice: Despre limba noastră moldovenească de Gr.Ureche (1635); Despre limba moldovenească de Miron Costin (1677); Despre limba moldovenilor şi Despre literele moldovenilor de D.Cantemir (1716)… În limba moldovenească avem primul act oficial scris la 1571. Din 1581 avem primul Lexicon moldovenesc (Catastihul mănăstirii Galata). Primul dicţionar moldovenesc a fost alcătuit de N.Milescu Spataru în 1672. La 1719 italianul Silvestro Amelio alcătuieşte Vocabulario italiano-moldavo.
Din Valahia, în această perioadă, nu avem nimic scris despre vreo limbă valahă. Şi mai puţin despre vreo careva «limbă romînă».
Nu puteau moldovenii să rămînă muţi vreo 500 de ani pînă s-ar fi «deşteptat» rumînii, ca să le spună cum să-şi numească limba maternă!
Faimosul erudit publicist romîn G.Damian, chemat la «luminarea» – romînizarea moldovenilor, zăpsind că moldovenii au demonstrat «adevărul: acela că limba romînă apare ca denumire abia în secolul al XIX-lea», recunoaşte: «În Romînia nimeni nu se teme de acest adevăr».8
Slavă Domnului, că măcar în mileniul al III-lea «romînii» s-au luminat măcar în această privinţă!
1 Tagliavini C. Una nuova lingua literaria. Il moldavo?//Communicazione letta al VIII Congresso di studii romanzi. Firenze, 3 – 8 april 1956//Зарубежные авторы о молдавском языке. Кишинев, 1970.
2 Timpul, 29.07.2011.
3 Glasul Moldovei (Suceava), 17 – 29.09.1990, Nr.1.
4 Onciul D. Despre controversata chestiune romînă//Scrieri istorice. I. P. 271 – 272.
5 Bochmann K. Sociolingvistica şi lingvistica politică. Chişinău, 2004. P. 196, 188.
6 Biblioteca analitică a limbii romîne literare. 1780 – 1886. Bucureşti, 1972. P. 225; Arvinte V. Romîn, romînesc, Romînia. Bucureşti, 1983. P. 46.
7 Eposul eroic. Chişinău, 1983. P. 27, 28, 185.
8 Timpul, 29.07.2011.
Vasilie Stati, cartea ”Moldovenii”
va continua
istoria și filologia moldovenească 